Reconfirmarea certificărilor deținute de U.C.M. Reșița
În cursul lunii septembrie 2004 reprezentanții organismelor de certificare a Sistemului de Management al Calității, LLOYD`S REGISTER QUALITY ASSURANCE și SIMTEX-OC au efectuat primul audit de supraveghere, conform contractelor, la U.C.M. Reșița, cu o durată de 2, respectiv 3 zile. În aceeași lună beneficiarul CHE Cernavodă Unitatea nr. 2 a efectuat auditul planificat, anual, care are ca scop, verificarea respectării sistemului de asigurare a calității în domeniul nuclear, condiție obligatorie pentru continuarea colaborării dintre cele două societăți. De comun acord, s-au stabilit măsurile corective pentru neconformitățile minore depistate, care urmează a fi implementate în companie. Cu această ocazie, U.C.M. Reșița a obținut reconfirmarea certificărilor deținute, în conformitate cu referențialul SR EN ISO 9001:2001.
Un alt audit, privind sistemului de management al calității implementat, a fost efectuat la începutul acestei luni de către un potențial client, ALSTOM Power Hydro Turbine. Acest audit a avut ca scop studierea posibilităților de colaborare dintre societatea noastră și ALSTOM Power Hydro Turbine. În cadrul ședinței de încheiere a auditului, reprezentanții acestei companii au concluzionat că U.C.M. Reșița va fi inclusă pe lista de furnizori a societății pe care o reprezintă.
UCM Reșița are implementat un Sistem de Management al Calității în conformitate cu SR EN ISO 9001:2001, certificat de organismele de certificare SIMTEX-OC BUCUREȘTI și LLOYD'S REGISTER QUALITY ASSURANCE, iar sistemul de asigurarea calității în domeniul nuclear este în conformitate cu CAN 3 - Z29.3. - 85.
La începutul lunii octombrie a avut loc în UCM REȘIȚA auditul efectuat de organismul LLOYD'S REGISTER OF SHIPPING, ce a vizat obținerea prelungirii termenului de valabilitate pentru certificatele de prestigiu deținute de companie:
- Certificat nr. MD00/1604/0002/2 fabricație material: turnate fontă, oțel și oțel aliat (până la 30 t);
- Certificat nr. MD00/1604/0002/3 fabricație material: forjate din oțel carbon și oțel aliat (până la 6,5 t);
- Certificat nr. MD00/1604/0002/5 fabricație material: fontă cu grafit nodular-turnată (până la 5 t); fontă cenușie (până la 30 t).
În urma auditului a fost obținută prelungirea termenului de valabilitate pentru certificatele deținute.
---------------------