7 ani - MESAGERUL U.C.M. Reşiţa
La 30 august 2006 s-au împlinit 7 ani de la apariţia primului număr al publicaţiei noastre. Începutul a fost mult mai modest în ceea ce priveşte calitatea tiparului, a hârtiei, a tirajului şi a difuzării. Nici unul dintre membrii colectivului de redacţie nu avea experienţă de jurnalist decât aceea cu totul ocazională.
Dar publicaţia a crescut încetul cu încetul, cu stângăcii şi poticneli, poate cu greşeli de tipar dar şi cu mult entuziasm şi pasiune. Acum putem spune că MESAGERUL are "cei şapte ani de acasă", are echipă redacţională, are un sistem de colaboratori şi de comunicare cu dumneavoastră, cei care sunteţi cititorii noştri cărora ne adresăm şi în serviciul cărora vrem să fim şi de-acum înainte. Să-i urăm MESAGERULUI, care a fost la început o idee şi a devenit o permanenţă, o viaţă la fel de lungă ca a uzinei.