Ecouri la o sărbătoare
Ziua societății noastre, cea de-a 233-a aniversare a înființării industriei din Reșița, a fost sărbătorită cu un entuziasm și o amploare ce nu au mai fost obișnuite de foarte multă vreme iar scopul ei a fost relansarea, o dată cu activitatea economică, și a imaginii societății.
Publicațiile din Reșița precum "Timpul", "Sud-Vestul" sau "Noul val", cele din Timișoara ("Renașterea Bănățeană") dar și edițiile locale ale unor cotidiene centrale ("Ziua") sau agenția ROMPRES, posturile de radio regionale Reșița, și Timișoara subliniază, pe lângă dimensiunea strict istorică a evenimentului și pe cea social- umană, legată de redresarea activității acestei importante uzine, cea mai mare nu doar din județ ci din întreg spațiul intracarpatic.
În mod deosebit se accentuează asupra speranțelor legate de crearea unor noi locuri de muncă, eveniment rar în ultimul deceniu, de investițiile ce au început deja să se desfășoare, de suflul nou pe care îl simțim cu toții, iar odată cu noi întregul oraș. Desigur că nu puteam rămâne indiferenți față de această mare sărbătoare a U.C.M. Reșița dar și a întregii comunități locale și încercăm și pe această cale să-i consemnăm ecourile și consecințele dintre care prima și poate cea mai importantă ar fi aceea că prin această inedită și emoționantă aniversare societatea noastră își marchează relansarea și, pentru a câta oară în istorie, un nou început. Să sperăm că mass-media va avea de acum încolo cât mai dese prilejuri de a consemna fapte legate de mersul înainte al uzinei noastre. Cu această sărbătoare s-a încercat, și credem că s-a reușit, un nou început în lunga noastră tradiție. Organizatorii așteaptă acum sugestii și păreri ale oamenilor cărora de fapt le-a fost dedicată această aniversare și sperăm că în "Mesagerul" să consemnăm sugestii și opinii cu privire la ce ar mai trebui să fie făcut în această privință pentru viitor.
---------------------