Tipărește

intern De la fier vechi - la utilaje de ultimă generaţie


Începând cu luna iunie a acestui an, a fost demarată o Fier vechicampanie de colectare si valorificare a deşeurilor existente în U.C.M. Reşiţa, în special a fierului vechi.

Acesta provine, în primul rând, de la instalaţii şi utilaje dezafectate şi casate, stocuri de materiale, materii prime şi piese fără mişcare. De exemplu, reperele destinate unor echipamente care nu se mai fabrică, sau utilaje depăşite, unele datând chiar din secolul trecut.

Aceste materiale sunt analizate de către secţiile care le au în gestiune şi propuse spre valorificare. Sunt vândute ca şi fier vechi, doar acelea care nu mai pot fi folosite în cadrul U.C.M. Reşiţa (nici măcar pentru a fi topite), sau nu mai pot fi vândute sub o altă formă. În aceste condiţii, păstrarea lor nu aduce nici un avantaj societăţii, ci doar cheltuieli suplimentare, pentru asigurarea depozitării. Propunerile sunt analizate şi aprobate pe baza reglementărilor în vigoare, iar valoarea tuturor instalaţiilor şi utilajelor vândute a fost amortizată.


Noua hală de sudură

Suma rezultată din valorificarea deşeurilor este inclusă în fondul de investiţii al U.C.M. Reşiţa şi folosită pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, repararea şi modernizarea acoperişurilor, grupurilor sociale, a instalaţiilor de încălzire, apă şi canalizare, dar şi pentru modernizarea utilajelor şi instalaţiilor tehnologice. Valoarea totală a investiţiilor pe anul în curs, depăşeşte 3,6 milioane de euro, inclusiv renovarea halei din zona A, care va găzdui o linie modenă de sudură. Renovarea acesteia se ridică la aproximativ 200.000 de euro, sumă căreia i se adaugă şi valoarea liniei tehnologice.

19 11 2004
trimite unui prieten