Tipărește

sport Ionel PASCOTĂ, sportivul echipei MOTO RACING U.C.M. Reşiţa - drumul spre un nou titlu de campion balcanic


Echipa de motociclism viteză a României se îndreaptă spre un nou titlu de campioană balcanică, graţie rezultatelor obţinute de piloţii de la Clubul Sportiv UCM Reşiţa pe circuitul de pe aeroportul Vârşeţ (Serbia), în a II-a etapă a Campionatului Balcanic de Motociclism Viteză, desfăşurată în zilele de 19 şi 20 august.

Fără a da şanse urmăritorilor săi, sportivul Ionel PASCOTĂ a reuşit clasarea pe locul I atât la clasa 600 cmc cât şi la clasa 1.000 cmc.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi etape disputate pe circuitul de la Vârşeţ, Petru CHIRIŢĂ s-a clasat al 3-lea la clasa 125 cmc, Armand HAVRANKO a urcat pe prima treaptă a podiumului la clasa 600 cmc - debutanţi, iar Octavian VRĂJITORU s-a clasat al VIII-lea la 1.000 cmc (loc ce a adus puncte României în cursa pentru titlu pe echipe).

Cei 4 piloţi ai echipei Moto Racing U.C.M. Reşiţa vor participa vineri, 8 septembrie, la Pleven în Bulgaria în cadrul etapei a III-a Campionatului balcanic de Motociclism, pe care o vor aborda cu aceeaşi dăruire şi entuziasm.

Motoracing Motoracing
07 12 2006
trimite unui prieten