În perioada august 2010 - iulie 2011, colegii noștri Ciprian MIHOC, Alin GÂLCU și Andrei CURUI au reprezentat UCM Reșița prin participarea la cursurile de formare auditori de mediu, cofinanțate din fondul social-european, organizate de firma Denkstatt România din Timișoara.
La încheierea expunerilor a fost organizat un concurs de eco-eficiență, pe un proiect la alegerea participanților, cu scopul reducerii la minim a consumurilor de energie, apă, materii prime și materiale, diminuarea cantităților de deșeuri sau creșterea performanței sistemului de management de mediu existent.
La acest concurs echipa UCM Reșița a obținut premiul I, cu proiectul intitulat „Îmbunătățirea eficienței energetice la stația de compresoare“, apreciat de toti specialistii implicati in proiectul derulat pe parcursul unui an de zile la Timisoara.
UCM Reșița a fost urmată în clasament de societățile Smithfield Prod din Timișoara, Automotive Wiring System din Buchin, Honeywell Life Safety din Lugoj și altele.